vineri, 27 noiembrie 2009

Uraniul şi Eldorado

Astăzi (nr. 27 nov.) am participat la festivalul DocEst, festival de filme documentare pe tema ecologiei. Am vizionat două documentare, Copiii Uraniului (România 2009) şi Noul Eldorado (Ungaria 2004).

Primul dintre ele, Copiii Uraniului, prezintă povestea oraşului minier Băiţa Plai. Aici s-a exploatat uraniu începând din 1952 până în luna februarie a acestui an. Până acum câţiva ani populaţia de aici nu a ştiut mai nimic despre efectele uraniului asupra lor. Regizorul Iulian Ghervas şi scenaristă Adina Popescu au încercat să ne prezinte situaţia actuală a oraşului Băiţa şi a locuitorilor săi. Majoritatea populaţiei este blazată şi s-a resemnat cu gândul că au fost iradiaţi şi că organismul le-a fost afectat.

Noul Eldorado este un documentar maghiar din 2004. El prezintă situaţia comunei Roşia Montană. După cum toată lumea ştie, este vorba despre oferta celor de la Gold Corporation făcută statului român pentru deschiderea unui sit minier la Roşia Montană. Acest plan prevede strămutarea integrală a comunei, demolarea întregii localităţi (inclusiv monumente istorice, situri arheologice foarte importante şi biserici) şi distrugerea a 4 munţi. Acest proiect a provocat controverse printre localnici deoarece reprezentaţii Gold Corporation au început să cumpere casele oamenilor cu toate că planul lor nu a fost aprobat de către statul român. Deşi mulţi au fost păcăliţi de mirajul banilor în Roşia Montană majoritatea populaţiei se opune cu fermitate acestui plan. E şi de înţeles mai ales că astfel s-ar distruge o locaţie superbă, iar monumentele istorice şi tradiţiile s-ar pierde.

În final rămân cu nedumerirea de ce românii pică atât de uşor în plasa banilor şi de ce suntem atât de ignoranţi când vine vorba de proprii semenii (în încercarea de a salva Roşia Montană s-au implicat elveţieni şi suedezi, dar românii care s-au implicat în încercarea de a-şi salvă semenii au fpst foarte puţini). Întrebarea rămâne, dar să sperăm că până la urmă vom ajunge să fim mai buni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu