Noi cu cine votăm?

... asta e întrebarea ce ne macină zilele astea. Dar cred că la fel de importantă e şi întrebarea "Cine votează?". Poate e chiar mai importantă.

În ziua de azi nimeni nu mai e interesat de politică. Mai ales tinerii se află în situaţia această. Dar totuşi de ce? Până acum câteva decenii, tinerii (studenţii în principal) erau foarte interesaţi şi luau atitudine în legătură cu situaţia politică a statului în care trăiau. Spre exemplu Revoluţia din '89 a început astfel. Un alt exemplu foarte bun ar fi acela al Manifestaţiilor din Piaţă Revoluţiei din 1990 (eveniment cunoscut şi sub denumirea de Mineriada din 1990), când studenţii din Bucureşti şi-au dat seamă de intenţiile regimului Iliescu de a "fenta" democraţia.
Astăzi tinerii sunt mai interesaţi de propria imagine decât de cea a ţării şi a viitorului acesteia. A dispărut cu desăvârşire sentimentul acela de unitate care îi lega pe oamenii cu acelaşi ţel şi aceeaşi viziune. Acum suntem mai egoişti ca niciodată.
Cât despre politică, majoritatea preferă să se resemneze decât să încerce să schimbe ceva. Se prea poate să fim conduşi de incompetenţi şi de hoţi, dar de ce nu încercam să ne implicăm ca să schimbăm ceva în legătură cu asta. Vorba aceea, încercarea moarte n-are.

Un alt aspect care mă deranjează este acela că lumea nu merge la vot. De ani buni prezenţa la urne e sub 50%. Doar anul acesta s-a ajuns undeva la 55%. Iar acum să fim sinceri cel puţin 20-30% din cei ce nu s-au prezentat la vot sunt tineri. Cei mai mulţi dintre cei pe care îi cunosc nu au fost la vot. Motivele sunt diferite: ori că n-au cu cine vota, ori că nu-i interesează, ori că au altceva mai bun de făcut.
Să nu votezi înseamnă să nu te intereseze viitorul tău. De ce să hotărască alţii pentru tine când poţi chiar tu să-ţi decizi soarta? De ce să decidă cei cumpăraţi cu un kg de făină/zahăr şi un litru de ulei? De ce să hotărască cocalarii şi ţiganii?
Să nu lupţi înseamnă să accepţi înfrângerea. Aşa că pune mână pe buletin, iar pe 6 decembrie prezintă-te la secţia de votare. Decide-ţi soartă, nu-i lasă pe alţii să-ţi hotărască viitorul.

Uraniul şi Eldorado

Astăzi (nr. 27 nov.) am participat la festivalul DocEst, festival de filme documentare pe tema ecologiei. Am vizionat două documentare, Copiii Uraniului (România 2009) şi Noul Eldorado (Ungaria 2004).

Primul dintre ele, Copiii Uraniului, prezintă povestea oraşului minier Băiţa Plai. Aici s-a exploatat uraniu începând din 1952 până în luna februarie a acestui an. Până acum câţiva ani populaţia de aici nu a ştiut mai nimic despre efectele uraniului asupra lor. Regizorul Iulian Ghervas şi scenaristă Adina Popescu au încercat să ne prezinte situaţia actuală a oraşului Băiţa şi a locuitorilor săi. Majoritatea populaţiei este blazată şi s-a resemnat cu gândul că au fost iradiaţi şi că organismul le-a fost afectat.

Noul Eldorado este un documentar maghiar din 2004. El prezintă situaţia comunei Roşia Montană. După cum toată lumea ştie, este vorba despre oferta celor de la Gold Corporation făcută statului român pentru deschiderea unui sit minier la Roşia Montană. Acest plan prevede strămutarea integrală a comunei, demolarea întregii localităţi (inclusiv monumente istorice, situri arheologice foarte importante şi biserici) şi distrugerea a 4 munţi. Acest proiect a provocat controverse printre localnici deoarece reprezentaţii Gold Corporation au început să cumpere casele oamenilor cu toate că planul lor nu a fost aprobat de către statul român. Deşi mulţi au fost păcăliţi de mirajul banilor în Roşia Montană majoritatea populaţiei se opune cu fermitate acestui plan. E şi de înţeles mai ales că astfel s-ar distruge o locaţie superbă, iar monumentele istorice şi tradiţiile s-ar pierde.

În final rămân cu nedumerirea de ce românii pică atât de uşor în plasa banilor şi de ce suntem atât de ignoranţi când vine vorba de proprii semenii (în încercarea de a salva Roşia Montană s-au implicat elveţieni şi suedezi, dar românii care s-au implicat în încercarea de a-şi salvă semenii au fpst foarte puţini). Întrebarea rămâne, dar să sperăm că până la urmă vom ajunge să fim mai buni.

Cronica unei nopți de toamnă

Miercuri, 4 noiembrie, București, Yann Tiersen la Sala Palatului. Dacă ești fan nu ai cum să ratezi acest eveniment. Iar eu nu am făcut rabat. Nu au contat cele 8 ore pe care le-am facut cu trenul din Iași până în București. Important e că am reușit să ajung la un concert al lui Yann Tiersen. De pe lista artiștilor pe care vreau să-i văd s-a mai dus astfel un nume.

La Sala Palatului s-au adunat cam 4000 de fani. Cu greu am observat ceva scaune goale. Concertul a început cu o întârziere de 20 de minute față de programul inițial, poate și din cauza numeroșilor fani ce au ajuns după ora 20.00.
Pe scenă și-au făcut mai apoi prezența Yann și formația sa. Însă din setlist au lipsit melodiile sale consacrate, Yann delectându-ne doar cu latura mai electrică a creațiilor sale. Ceea ce publicul (sau marea sa majoritate) n-a știut este că Yann Tiersen s-a concentrat în ultima vreme pe un rock experimental, dând câtorva dintre melodiile sale mai vechi un sound mai agresiv.
Lăsând la o parte nemulțumirea unor fani, care au avut neobrăzarea să plece după vreo 20-30 de minute, prestația formației a fost excelentă.
Yann a prestat printre altele la chitară, vioară și la Ondes Martenot (instrument cu clape, electronic), dar și-a lăsat acasă pianul și acordeonul.

Dar cum nu există lucru făr'de cusur, au mai fost și câteva minusuri fără de care poate că era mai bine să ne fi lipsit. În primul rând publicul a fost țintuit locului, pe scaune. Atmosfera și energia degajată de muzică n-a putut fi valorificată și de public, care a fost obligat să asiste ca la o piesă de teatru. Doar rafalele de aplauze au fost singura modalitate de exprimare a fanilor.
În al doilea rând sonorizarea cred că a avut ceva probleme pentru că uneori se auzea cam gâjâit. Dar cred că e din cauza acusticii sălii.

Revenind la noul sound al lui Yann pot să afirm că nu există prea mari diferențe calitative între muzica de până și cea de după "Tabarly". Iar după concertul de aseară nu cred că ne mai putem îndoi de creativitatea și geniul artistului francez.